Imprejurimi Salaj

Categorie: Salaj Publicat în Marți, 30 Noiembrie 1999 00:00 Afişări: 650

Munţii Meses sunt o grupa montana a Muntilor Apuseni, apartinand de lantul muntos al Carpatilor Occidentali. Varful Magura Priei este cel mai inalt varf montan al Mesesului, masurand 996 m. Amatorii de drumetii au la dispozitie o harta si trei trasee turistice nou marcate pe muntele Meses, din apropierea municipiului Zalau.

-zona turistică montană Meseş-Plopiş,  formată din munţii Meseş;

-zona turistică a Silvaniei , care are un relief mai domol şi cuprinde partea de nord- vest a judeţului;

-zona turistică Almaş-Agrij, care cuprinde partea de sud-est a judeţului, depresiunea Almaş-Agrij şi partea de nord-vest a dealurilor Şimişna şi Gârbou;

-zona turistică a Someşului, situată în partea de nord-est a judeţului şi cuprinde toată valea Someşului.

Arii protejate Rezervatii naturale si monumente ale naturii Salaj: Click aici

Statiuni Salaj: Click aici

-biserici de lemn ( Fildu de Sus, Baica, Racâş, etc.);

-mănăstiri (Strîmba, Bic, Bălan, etc.);

Edificii culturale

Castelul Wesselènyi, Salaj din Jibou: : din prima jumătate a secolului XVIII, tipic pentru barocul din Transilvania. Două nivele, plan rectangular alungit, cu centrul şi extremităţile mai proeminente. Două pavilioane, dispuse lateral simetric, delimitează colţurile unei curţi de recepţie în direcţia grădinii.

Castelul Báthory Şimleu Silvaniei, Salaj

Turnul de Poartă al Castelului Bathory din Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj, a fost construit ulterior zidului de incintă, la care se adosează cu laturile sale de nord şi de sud. Fundaţia este realizată în principal din piatră (accidental apar fragmente de cărămizi) înecată în mortar din var-nisip. Talpa fundaţie se află la adâncimi variabile, determinate de nivelul de călcare folosit în perioada construcţiei şi de planimetria generală a terenului, cu o evidentă înclinare naturală de la nord la sud. Un nivel clar de construcţie (aparţinând secolului al XVI-lea) a fost reperat pe latura de vest şi corespunde cu limita superioară a pragului din gangul turnului. Un al doilea nivel de folosinţă îndelungată se situează cu cca. 0,40m deasupra celui menţionat anterior, indicând o reamenajare a drumului carosabil în cursul veacului al XVIII-lea. În zidul sudic al turnului, adosat incintei, a fost rezervat din construcţie lăcaşul unui jgheab vertical, care pornea de la primul nivel al monumentului şi se termina aproape de talpa fundaţiei, printr-o gură de evacuare acoperită cu o lespede din piatră. În miezul zidăriei dimensiunile jgheabului au fost de 0,50x0,50m, ceea ce a creat probleme în structura de rezistenţă a elevaţiei. Astfel, la un moment dat, s-a renunţat la acest accesoriu utilitar, întreaga porţiune verticală aflată pe traiectul jgheabului fiind plombată, de sub fereastra primului nivel şi până pe buiandrugul gurii de evacuare, cu piatră şi pe alocuri cărămidă. Iniţial acest jgheab cu evidente rosturi menajere s-a deversat într-o groapă simplă, cu pereţii neamenajaţi, care a furnizat un bogat inventar arheologic caracteristic secolelor XVI-XVII. În secţiunea poziţionată pe latura de est a monumentului au fost surprinse cele mai vechi urme de cultură materială, identificate ca aparţinând epocii fierului. Tot aici a fost descoperit aliniamentul unei palisade medievale care a ţinut de o veche curie nobiliară, atestată pentru acest loc în secolele XV-XVI. Este foarte probabil că în perioada construcţiei zidului actual de incintă palisada a fost menţinută în interiorul acesteia, dispărând apoi sub un strat de umplutură ce a ridicat nivelul de călcare din curtea interioară. În limita săpăturii efectuate pe latura de vest a turnului stratigrafia înregistrată este orizontală, ceea ce sugerează că malul estic al şanţului de apărare l-a constituit chiar zidul incintei, eventual cămăşuit cu lemn. Deasemenea, nu au fost surprinse elemente de zidărie care să poată fi atribuite podului basculant, astfel că în stadiul actual al cercetărilor putem presupune că acesta a fost din lemn şi a glisat pe două bârne implantate orizontal în zidăria turnului. Pe latura de nord a fost surprinsă amprenta unui zid scos, ce ar fi putut ţine, ipotetic, de o scară exterioară. Dar această amenajare superficială a fost târzie, fiind datată cu o monedă din 1764.

Cetatea medievală Almaş, Salaj una din cele mai vechi şi mai puternice cetăţi ale Transilvaniei în evul mediu, construită între 1249 - 1278, a fost folosită ca loc de refugiu şi apărare, şi a reprezentat proprietatea voievozilor Transilvaniei şi apoi a lui Petru Rareş (1545 - 1546), astăzi doar ruine.

Ruinele cetăţii feudale Cheud, Salaj menţionată documentar în 1387, impunatoare ruine, înalte de 8 m. Cetatea Măgura Şimleului (sec. XVI), construită de Sigismund Barhory, reprezentativă pentru arhitectura reanascentistă din Transilvania, azi doar ruine.

Cetatea Şimleu Silvanei, Salaj construită în 1532 de familia Bathory, mai păstrează fragmente de ziduri, două turnuri şi poarta de intrare.

Castrul roman de la Românaşi, Castrul roman de la Jibou, Castelul fortificat de la Cehu Silvanei, Salaj construit în 1526, de comitele Dragffi Janos,

Castelul „Csaky“ din Almaşu (1815 - 1819),  Salaj în mijlocul unui parc.

Castrul roman Porolissum (Moigrad); Salaj

este unul dintre cele mai mari si bine pastrate situri arheologice din Romania. Localizat in zilele noastre in Salaj, acest centru militar de granita a fost stabilit in anul 106 e.n. de imparatul roman Traian pentru a apara trecerea principala dinspre muntii Carpati (Meses) spre Dacia Porolissensis. Dupa cativa zeci de ani Porolissum a evoluat intr-un important centru comercial care facilita schimburile dintre romani si barbari continuand sa prospere de aproape un mileniu dupa retragerea romana din Dacia (271 e.n.).

Populatia indigena dacica a existat in aceasta zona, in special in jurul dealului Magura. Nu exista date despre vreo asezare dacica pe dealul Pomat unde se afla Castrul Roman de la Porolissum.

Initial aramata romana era formata din 5000 soldati auxilia din 5 legiuni care au fost transferate din Britania, Galia, Germania, Spania si Syria. Pe parcursul primei periode de ocupatie cartierul general, cazarmele militare si depozitele erau construite din lemn cu fundatie de piatra. Sistemul masiv de aparare inconjura orasul intr-o serie de inele concentrice construite din pamant, canale si pereti din lemn. Dupa o jumatate de secol centrul militar a crescut in dimensiuni si a fost reconstruit din piatra - posibil in timpul imparatului Marcus Aurelius. Cam in acelasi timp, o mare regiune cu populatie civila s-a dezvoltat in estul si sudul centrui militar. Soldatii romani depindea evident de populatia locala pentru hrana si materiale de cand Porolissum a fost stearsa din sistemul Mediteranian de aprovizionare cu centrul la Roma. Se pare ca dacii si romanii aveau rapoarte foarte apropiate judecand dupa uniformitatea arhitecturii dintre campul militar si regiunea civila si din inscriptiile care mentionau guvernul oficial cu nume Romano-Dacice.

La sfarsitul secolului al-II-lea si inceputul secolului al-III-lea e.n. se observa contiunuarea procesului de dezvoltare demografica si urbana. Imparatul Septimius Severus acorda orasului Porolissum statutul de municipiu permitand liderilor si pietei sa se dezvolte in mod independent. Tot in acest timp amfiteatrul din piatra si un numar de temple sunt renovate. In 214 e.n. cand Caracalla viziteaza situl populatia militare si civila depasea 15.000 persoane. Oficialii romani sau retras din Dacia in anul 271 e.n. datorita costurilor foarte mari care implicau mentinearea trupelor asa departe de Roma. Dacia a fost romanizata - ei au invatat si adoptat stilul roman de agricultura, constructii, piata si organizare politica.

Perioada post romana a orasului Porolissum este greu de inteles, desi viata in oras a continuat pana in secolul al-XII-lea. Dacii au mentinut relatiile comerciale cu romanii pana la inceputul secolului al-V-lea conform monedelor descoperite la Porolissum. Multe dintre constructiile existente au fost utilzate desi nu intodeauna in conformitate cu functille lor originale. De exemplu, la sfarsitul secolului al-XI-lea, o casa romana din regiunea civila a fost transformata intr-o biserica crestina.

Drumul roman care duce la Porta Praetoria si totodata la castru este un tronson al drumul imperial ce lega orasul Porolissum, capitala provinciei Dacia Porolissensis de Napoca (Cluj-Napoca), Potaissa (Turda), Apullum (Alba-Iulia), Ulpia Traiana Sarmisegetusa, Tibiscum (Caransebes), Drobeta Turnu Severin si peste podul de la Drobeta, de Roma.

Construit din piatra, pietris de rau sau blocuri masive de piatra asezate pe o fundatie solida, drumul roman a reprezentat unul din elementele de baza de organizare ale Imperiului Roman. Bogata si densa retea de drumuri construita de catre romani asigura o rapida circulatie a trupelor romane, a oamenilor, inlesnind legaturi comerciale si culturale intre provincii ale imperiului.

Castrele sunt fortificatii militare romane, ridicate in puncte strategice ale imperiului. De forma patrulatera pe fiecare latura erau construite patru porti de acces, iar la colturi fortificatia avea turnuri. In structura interna constructia de referinta era Principia (Cladirea comandamentului), de care se facea impartirea suprafetei fortificatiei. In interior erau construite cladiri cu diferite destinatii: baraci, depozite, ateliere, grajduri, locuinta comandamentului, etc. Sistemul defensiv al castrelor era format din val de pamant, zid si santuri de aparare.

Castrul roman "Colina Cetatea" din Buciumi, Salaj -  un dispozitiv de apărare tip fortăreaţă a cărei incintă este alcătuită diin şanţuri de apărare, plus ziduri de piatră ce cuprind trei turnuri trapezoidale,  un puternic punct fortificat în sistemul defensiv al Daciei romane, asigurând apararea zonei Porolissum. Castrul de piatra s-a construit în 114 d.Hr., şi era sediul garnizoanei Cohors II Augusta Brittonum.

Edificii religioase

Mănăstirea Bic, Salaj situată la 6 kilometri de oraş. Mănăstirea Bic din Sălaj a fost înfiinţată în anul 1994, la 29 august, în poiana de la marginea localităţii Bic ce aparţine de oraşul Şimleul Silvaniei. Strămutarea bisericii monument de lemn de la Stâna (judeţul Sălaj), datată în anul 1720, reprezintă momentul de început pentru mănăstire. În timp, mănăstirea, având hramul „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul“, se dezvoltă, fiind construit un complex arhitectural format dintr-o biserica nouă şi chiliile celor 10 măicuţe şi a preotului mănăstirii. Vechea şcoală din sat a fost preluată şi amenajată prin grija mănăstirii, iar câteva măicuţe-dăscăliţe au grijă de sufletul şi mintea celor 15 copii care, în prezent, urmează aici şcoala primară. În atenţia măicuţelor sunt şi bătrânii suferinzi pe care îi au în îngrijire. Din primăvară şi până când zăpada se aşterne pe meleagurile Sălajului, curtea mănăstirii este plină de flori, care dau naştere unei adevărate cascade de culori şi miresme. Mii de turişti şi credincioşi vin aici pentru reculegere, pentru sfânta spovedanie şi rugăciune. Zona are un specific religios. Strandul termal, situat la 4 kilometri de oraş poate oferi băi termale.

Biserica de lemn din Cehei,  Salaj poate fi văzut la 6 kilometri de Şimleu. se află în localitatea omonimă din judeţul Sălaj. Ea este datată din anul 1765 şi tradiţia aminteşte aducerea ei din satul Câmpia. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice.

Biserica din lemn de la Fidu de Sus, Salaj monument istoric de o mare valoare artistică, una dintre cele mai frumoase realizari ale arhitecturii populare din România. Construită în 1727, are turnul de 40 m înălţime, picturile interioare fiind executate în 1856.

Biserica Uileacu Şimleului, Salaj constuită între 1260 - 1300, în stil romanic, singura fortificată din regiune, are o mare importanţă istorică.

Mănăstirea Benedictină de la Şimleu Silvaniei (1300), Salaj

Biserica Crasna,  Salaj ridicată între 1380 - 1400 în stil gotic, cu picturi din 1736.

Biserica reformată din Cehu Silvaniei, Salaj ctitorie a familiei Dragu din 1519.

Biserica romano-catolică de la Măgura Şimleu (1532), Salaj construită în stil gotic.

Biserica reformată din Almaşu (1640), Salaj cu tavan pictat.

Biserica de lemn de la Cricova (sec. XVIII), Salaj

Bisericile de lemn de la Derşida, Salaj

Agrement

Cabana Meseş, tabără turistică dotată cu teren de sport, popicărie şi tenis de câmp.

Cabana Brădet.

Agrij, locul este favorabilă drumeţiilor la zona Călicioasa, lac de baraj, stâna Băroi, unde poţi vedea ceramică din neolitic şi zona "Sub piatră", zonă turistică cu fenomene de eroziune.

Peştera din Cuciulat din comuna Băbeni, cu o scriere rupestră

Zona "Moşul şi Baba", din Poeniţa - drumeţie şi pescuit.

În satele Almaş, Racâş, Gălpâia şi Chendrea, sate din comuna Bălan, pot fii vizitate "Grădina Zmeilor", zonă turistică cu formaţiuni geologice de gresii modelate prin eroziune eoliiană, "Poiana Narciselor", monument al naturii cu creşteri spontane de narcise, şi "Izvorul Izbuc", zonă cu multe izvoare şi peisaje deosebite.

Strâmtorile Ţicăului din Benesat sunt într-adevăr deosebită însă greu accesibile din cauza drumului mpracticabil. Poate pe Somes cu barca.

Grădina Botanică din Jibou. este o grădină botanică amplasată în Jibou, judeţul Sălaj, înfiinţată în anul 1968 din iniţiativa profesorului Vasile Fati. Ea ocupă spaţiul parcului de agrement al castelului medieval care a fost reşedinţa familiei Wesselényi. Suprafaţa grădinii botanice este de 24 ha. Ea este amplasată la altitudinea de 272m, având un relief cu mari denivelări, dar şi cu întinse suprafeţe plane. Grădina botanică din Jibou dispune de un bogat fond dendrologic de plante exotice (Aralia racemosa, Tecoma radicans, Berberis canadensis, Cupressus sempervirens, Juglans nigra, Syringa wilsonii, etc. Plantaţia de bază a sectorului dendrologic datează din anul 1781 şi conţine numeroase şi valoroase specii exotice lemnoase. Serele botanice adăpostesc colecţii variate şi valoroase de plante tropicale, subtropicale şi mediteraneene, plantele fiind grupate sistematic sau ecologic. Grădina mai dispune de un pavilion înalt pentru colecţia de palmieri şi de un acvariu pentru colecţii de plante tropicale, de un sector de plante utile, de un imens sector de plante ornamentale, de ierbar şi piese de muzeu. Anual Grădina Botanică publică un catalog de seminţe (Index Seminum). Acesta este distribuit la peste 450 de grădini botanice din întreaga lume şi la diferite institute de cercetări botanice. Desigur, numărul de taxoni existent în colecţii este mai mare ca cel prezentat în catalog.

Sursa: www.porolissum.com, www.cimec.ro, www.ro.wikipedia.org, www.bilet.go.ro, www.ghidulturistic.ro